Învaţă copilul să doarmă singur

Invata copilul sa doarma singur

Să mergem la culcare pentru copii înseamnă „timp cu mami şi tati”. A învăţa un copil să doarmă singur poate dura ceva timp.  Odată ce un copil are propriul pat, el va încerca mereu să se ridice în picioruşe, doar doar o să va vadă el pe voi, dar şi voi pe el. Şi, de cele mai multe ori, efortul îi este răsplătit şi reuşeşte tot în patul vostru să ajungă.

Chiar şi pentru copilaşii care dormeau fără probleme înainte, această schimbare le poate afecta somnul liniştit de până acum, iar acest lucru poate perturba liniştea întregii familii. Fiţi consecvenţi şi urmaţi aceşti paşi pentru a reuţi să creaţi mediul potrivit pentru ca bebeluşul sa doarmă în propriul pat toată noaptea.

Paşi pentru a convinge copilul să doarmă în patul lui

  • De fapt care sunt obiectivele tale? Mulţi părinţi nu ştiu exact ce vor. De exemplu: „Vreau să adoarmă la o ora decentă copilul meu” este o afirmaţie vagă. Dar „Vreau ca bebeluşul meu să fie în pat la ora 20:00 şi să adoarmă la 20:30” stabileşte un obiectiv concret.
  • Fă o înţelegere cu copilul tău. Chiar şi dacă este foarte mic, copilul va înţeleage că, dacă merge la culcare şi rămâne în patul lui, dimineaţă va câştiga o plimbare la locul de joacă din parc. Fii fermă şi răsplăteşte copilul numai dacă a respectat înţelegerea voastră.
  • Nu este bine să lăsaţi copilul ca dimineaţa să doarmă până mai târziu, altfel seara va adormi mai târziu. Trezeşte copilul la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă.
  • Poţi face ritualul de culcare distractiv, dar nu încuraja ca aceste episoade să se repete în cazul în care copilul se va trezi noaptea. Citeşte copilul o poveste, cântă un cântec înainte de culcare, dar daca se copilul se trezeste în timpul nopţii, du-l liniştit înapoi în pat.
  • Prima dată când se ridică, aminteşte-i că este ora de culcare, du-l înapoi în pat, sărută-l şi îmbrăţişează-l, apoi părăseşte dormitorul.
  • A doua oară când va face asta, procedează la fel, dar foloseşte o voce mai fermă, iar sărutul şi îmbrăţişarea de noapte bună să fie scurtă.
  • De la a treia încercarea a lui de a se ridica procează astfel: du-l în pătuţul lui fără a scoate vreo vorbă, înveleşte-l şi lasă-l singurel acolo. Aceasta este partea cea mai grea, iar tentaţia de a-l îmbrăţişa este foarte mare. Dar o abordare blândă, consecventă îl va convinge pe copil că eşti aproape de el, dar că insişti să doarmă în propriul lui pat, amintindu-i apoi de planurile de mâine.