Jocurile şi sportul – rolul pe care-l au în socializarea copilului

Jocurile şi sportul – rolul pe care-l au în socializarea copilului

Jocurile şi sportul sunt importante pentru socializarea copilului, învăţându-l să coopereze, să meargă împreună cu alţii, să deprindă regulile de a juca rolul conducătorului, dar şi al coechipierului, să-şi evalueze şi să-şi aprecieze aptitudinile sale dar şi pe ale celorlalţi.

În primul an, micul şcolar iubeşte jocurile de construcţie şi colecţionează obiecte (timbre, cărţi poştale, fotografii, etichete etc.), practică sporturi şi jocuri sportive, urmăreşte emisiunile de radio şi televiziune.

Urmărirea emisiunilor la televizor capătă proporţii atunci când copiii nu au un grup de prieteni cu care să desfăşoare alte activităţi. În general, părinţii lasă copiii să stea cu orele în faţa televizorului, dar această înghiţire non-stop de imagini este dăunătoare (copilul acuză dureri de ochi, dă semne de tensiune nervoasă, are coşmaruri, manâncă prost –  mai ales când mănâncă în timp ce se uită la televizor, lucru care ajunge să obosească extrem de mult copilul.