Dezvoltarea vorbirii la copii

Dezvoltarea vorbirii la copii

Dezvoltarea vorbirii are o puternică motivaţie, copilul înţelegând că este o cale a integrării sale în grup, a cumunicării cu cei din jur.

Tulburările de limbaj, determinate de cauze fiziologice sau psihice, se pot înlătura cu multă perseverenţă, familia având un rol extrem de important prin crearea unei ambianţe încurajatoare, care să susţină cu încredere şi perseverenţă eforturile copiilor de a se redresa, de a se integra în ritmul normal de viaţă.

Cuvintele sunt căile de cunoaştere a lumii, motiv pentru care vocabularul sărac şi rămas nedezvoltat devine un handicap. Părinţii pot contribui substanţial la evitarea sau înlăturarea acestei sărăcii în exprimare. Bogăţia vocabularului la intrarea în şcoală condiţionează calitatea învăţatului în prima clasă şi determină progresul, sărăcia lui influenţând calitatea scrisului, a cititului şi a vorbirii.

Unii copii întâmpină greutăţi când comunică cu alţii, deoarece nu percep normal pe cale vizuală lumea înconjurătoare (fără a fi miopi) şi nici sunetele (fără a fi surzi). Cu toate aceste tulburări, unii din ei sunt foarte înzestraţi din punct de vedere intelectual.

Aceste defecte se tratează cu exerciţii care necesită multă răbdare. Părinţii, în asemenea situaţii, trebuie să fie foarte apropiaţi de copilul lor, sprijinind şi întărind atât eforturile acestuia cât şi ale unui educator foarte competent. Încurajarea se face căutând alte valori ale copilului care merită să fie relevate şi care să „mute”  atenţia lui de la tulburările sale, să-l liniştească, să-l facă să accepte pentru moment situaţia lui.

Părinţii trebuie să creeze acel climat de simpatie şi de siguranţă de care copilul are mare nevoie. Atmosfera caldă îi este mult mai prielnică în depăşirea acestui handicap decât reproşurile.

Foto: http://www.flickr.com/photos/lucid_dreamer/177489717/