Cum să începi alăptarea

Înainte să începi alăptarea trebuie să te relaxezi pentru eliberarea laptelui. Vei observa în timp că starea ta de spirit influenţează uşurinţa cu care sânul eliberează laptele. Încearcă să te eliberezi de griji şi tensiuni psihice pentru a nu împiedica scurgerea laptelui. Este de preferat să începi relaxarea cu puţin timp înaintea orelor în care alăptezi. Deci, respiră adânc de câteva ori, relaxează-ţi umerii sau pur şi simplu odihneşte-te.

După câteva săptămâni de alăptat, vei observa că organismul s-a obişnuit, iar la orele la care obişnuieşti să-i dai copilului să sugă, laptele pur şi simplu se scurge din sân. Se întâmplă adesea ca laptele să curgă chiar şi atunci când auzi copilul plângând. Aceasta arată cât de puternică este legătura dintre sentimentele tale şi eliberarea laptelui.

Cea mai importantă etapă a alăptării este găsirea unei poziţii confortabile şi punerea la sân a sugarului. Orice poziţie ai prefera, asigură-te că sugarul a prins sânul corect. Trebuie să ştii că prinderea corectă a sânului se reaşizează atunci când în gura sugarului intra şi o parte a areolei mamare.

Cele mai multe femei preferă să alăpteze copilul stând în şezut, astfel putând ţine cu o mână bebeluşul, iar cu cealaltă sânul. Indiferent de poziţia preferată, trebuie să stai comod. O sa vrei să eviţi durerile de gât şi de spate, aşa că nişte perne sunt binevenite, perne pe care le vei folosi atât tu, cât şi bebeluşul care se poate sprijini în ele.

Recomandari Despre-copii.com

Copiii carora li s-au administrat antibiotice inaintea varstei de 1 an sunt cu 60% mai predispusi la astm!

citeste continuarea ...

Sughitul este foarte frecvent la bebelusi, in special la nou-nascuti. Se poate intampla ca bebelusul sa sughita chiar si o jumatate de ora incontinuu.

citeste continuarea ...

Daca bebelusul sau copilul tau a facut febra, acesta nu este neaparat un motiv de alarmare. In principiu, febra nu este un pericol pentru sanatatea bebelusului.

citeste continuarea ...

Alimentatia sugarului se deosebeste fundamental de cea a copilului sau a adultului. Fiind in perioada de crestere, sugarul are nevoie, in primul rand, de substante de constructie si energetice.

citeste continuarea ...

Stiti cata apa trebuie sa bea zilnic un bebelus? Vezi tabelul cu aportul de apa zilnic in functie de varsta.

citeste continuarea ...

Afla care este adevarul legat de suptul degetelor, renunta la conceptiile gresite legate de acest obicei si afla cum poti ajuta copilul tau sa renunte la acest obicei specific copilariei.

citeste continuarea ...